Ungurii cumpără ţiţei ieftin din Rusia şi vând carburanţi scumpi în România

Ungurii cumpără ţiţei ieftin din Rusia şi vând carburanţi scumpi în România
Sursă foto: Pixabay

Mol, cea mai mare companie energetică din Ungaria, cumpără ţiţei ieftin din Rusia, dar la benzinăriile din România vinde carburanții la aceleași prețuri sau chiar puțin mai mari decât cele de la stațiile Petrom. Ungaria profită de războiul din Ucraina, e concluzia expertului în energie Dumitru Chisăliţă.

Ungaria face bani în contextul războiului din Ucraina

„Ungurii au profitat de situaţia creată de războiul din Ucraina şi au venit cu nişte argumente aparent corecte, cum că nu pot aduce altfel ţiţei (decât din Rusia – n. red.), în ciuda sancţiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană. Ştim că Ungaria a obţinut o derogare de la UE privind importul de petrol rusesc, dar aceste decizii nu ar trebui să creeze avantaje economice unor companii, în detrimentul altora”, a declarat pentru „Adevărul” expertul în energie Dumitru Chisăliţă.

Acesta a precizat că poate n-ar folosi chiar termenul de profit, dar clar ungurii au un avantaj: „Nu este corect să iei o decizie de aplicare a unor sancţiuni, iar unii să obţină avantaje de pe urma lor. Ar fi trebuit găsit un plan, astfel încât Ungaria să primească combustibil din România sau Bulgaria. Dar ungurii au ştiut să câştige de pe urma războiului Rusiei cu Ucraina”.

Jocul dublu al lui Viktor Orban: Ungaria ia țiței de la ruși și bani de la UE

Mol România primeşte combustibilul din Ungaria, de la rafinăria Duna din Budapesta. Rafinăria folosește țiței rusesc adus prin conducta ”Druzhba” (”Prietenia”). Tocmai de aceea, Budapesta s-a străduit și a reușit să obțină o excepție de la embargoul UE pe petrolul rusesc, așa încât acesta să nu vizeze țițeiul transportat prin conducte.

Dar, dincolo de depedența sa de resursele energetice rusești, Ungaria s-a opus și altor măsuri UE, de exemplu sancționării Patriarhului Kiril al Moscovei. Asta a determinat vocile critice să susțină și mai păsat că, de fapt, la mijloc e prietenia premierului ungar Viktor Orban cu Vladimir Putin, liderul de la Budapesta făcând jocurile președintelui rus în UE.

Situația s-a văzut clar ca apa și la Kiev. Luna trecută, Olena Zerkal, unul dintre consilierii ministrului ucrainean al Energiei, a amenințat voalat Ungaria că o va lăsa fără gazul rusesc dacă mai continuă jocul dublu. Nici n-ar fi greu, căci conducta Druzhba trece chiar prin Ucraina.

„Ungaria exploatează situația, iar noi și Uniunea Europeană îi oferim posibilitatea de a face acest lucru. (…) Este la latitudinea guvernului (ucrainean) și a președintelui (ucrainean să decidă dacă vrem să vorbim cu Orban în limbajul în care el vorbește cu Uniunea Europeană, dacă suntem pregătiți să facem acest lucru”, a mai spus Zerkal.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
18:13 - Angel Tîlvar (MApN): Ziua Națională va găsi aproximativ 480 de militari români în misiuni și operații externe sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU și misiuni de tip coaliție
17:56 - Meghan Markle a fost amenințată cu moartea când încă era membră activă a familiei regale britanice, susține Poliția din Londra: „Am avut echipe care au făcut cercetări”
17:55 - O ucraineancă şi-a găsit sfârşitul în judeţul Vâlcea. S-a spânzurat după ce a aflat că şi-a pierdut soţul şi fiul pe front
17:36 - Incendiu puternic la o fabrică de mobilă din Cehu Silvaniei, județul Sălaj (FOTO)
17:25 - Comisia Europeană își menține propunerea de suspendare a 7,5 miliarde euro din fondurile europene ale Ungariei: „Există în continuare un risc pentru bugetul UE”
17:21 - O celebră fântână din Roma va fi iluminată în culorile drapelului României pe 1 Decembrie
16:56 - Coaliția de guvernare din Italia a retras amendamentul care ar fi permis și în 2023 furnizarea de armament către Ucraina fără aprobarea parlamentului
16:54 - Vaslui: Un bărbat a fost trezit din somn de poliţişti şi încătuşat pe loc, după ce a adormit la volanul maşinii cu care făcuse accident
16:35 - Mircea Geoană: Sunt convins că Grupul de luptă NATO din România va ajunge la nivel de brigadă
16:13 - Expoziția de pictură și desen „Orice drum e un ocoliș” a lui Constantin Flondor, la Galeria Română până pe 4 ianuarie. Vernisajul are loc pe 6 decembrie