Uniunea Europeană a oferit statelor afectate de importurile de cereale ucrainene sprijinul promis. Astfel, cinci ţări, inclusiv România, beneficiază de o sumă totală de 100 de milioane de euro. Din această sumă, României îi revin în mod specific 29 de milioane de euro.
România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia au primit votul favorabil al statelor membre ale Uniunii Europene pentru obținerea de granturi în valoare totală de 100 milioane de euro, destinate compensării pierderilor economice cauzate de importurile de cereale din Ucraina. Ministerul Agriculturii a emis un comunicat oficial în acest sens, menționând că votul favorabil a fost acordat în cadrul Comitetului pentru organizarea comună a pieței.
„Plecând de la primul pachet în valoare de 56 milioane euro aprobat în 3 aprilie, CE propune aprobarea celei de-a 2-a tranșe în valoare de 100 milioane euro pentru cele 5 state membre afectate de importurile de cereale. În plus, CE a adoptat un nou regulament privind măsurile autonome cu valabilitate 15 septembrie a.c., care prevede interzicerea importurilor pentru principalele produse alimentare”, se arată în comunicat.
României i se va aloca suma de 29.730.000 de euro, în timp ce celelalte state vor primi următoarele sume: Bulgaria – 9.770.000 euro, Ungaria – 15.930.000 euro, Polonia – 39.330.000 euro și Slovacia – 5.240.000 euro, scrie Observatornews.
În cadrul Regulamentului, există posibilitatea ca cele cinci țări să adauge granturi suplimentare de până la 200% din suma inițială, cu condiția ca aceste plăți să nu afecteze în mod negativ piața sau să conducă la supra-compensații. De asemenea, plățile trebuie realizate până la data de 31 decembrie 2023.
Comisia Europeană a clarificat că pachetul de sprijin financiar are ca scop compensarea parțială a fermierilor cel mai afectați de importurile de cereale din Ucraina, în cadrul celor cinci state membre afectate de conflict. Pentru alocarea acestui sprijin, au fost luate în considerare nivelul plăților directe, volumul comerțului cu cereale și fluctuațiile asociate acestuia.
După ce va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, măsura va începe să-și producă efectele. Pe lângă sprijinul menționat, importul de cereale din Ucraina în cele cinci state va fi interzis până la data de 15 septembrie.