Anul 2021 a debutat cu scumpiri în lanț pentru români. Cel mai mult a urcat în luna ianuarie prețul la energia electrică, transportul aerian și uleiul comestibil.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,99% în luna ianuarie a acestui an, de la 2,1% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,25%, mărfurile alimentare cu 2,88% iar serviciile cu 2,51%.
Conform INS, energia electrică s-a scumpit cu 18,38% în ianuarie faţă de luna anterioară şi cu 17,40% faţă de aceeaşi lună a a anului trecut în timp ce preţul uleiului comestibil a urcat cu 2,66% comparativ cu luna anterioară şi cu 10,10% raportat la ianuarie 2020.
Pe segmentul mărfurilor nealimentare, în ianuarie faţă de luna decembrie nu există ieftiniri. Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în ianuarie s-au ieftinit combustibilii cu 2,98%, gazele cu 2,18%, precum şi energia termică, cu 0,2%. Tutunul şi ţigările s-au scumpit cu 7,07% în ianuarie 2021 faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Datele INS mai arată că preţurile serviciilor de transport aerian au urcat 6,47% în ianuarie 2021 comparativ cu luna anterioară. De altfel, în prima lună a acestui an nu există ieftiniri ale serviciilor faţă de luna anterioară. Singura scădere de preţ, de 22,09%, este înregistrată tot de serviciile de transport aerian, dar faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
„Preţurile de consum în luna ianuarie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 au crescut cu 1,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2020 – ianuarie 2021) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2019 – ianuarie 2020), calculată pe baza IPC, este 2,6%”, se arată în comunicatul INS.
Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La finalul anului se estimează o inflaţie de 2,5%.
„Ulterior publicării Raportului din luna august 2020 s-au concretizat unele presiuni dezinflaţioniste mai semnificative induse preponderent de componente exogene ale coşului de consum, pe segmentul preţurilor volatile ale alimentelor şi, respectiv, al celor ale combustibililor. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC este de aşteptat să coboare la sfârşitul acestui an până la 2,1%, o revizuire semnificativă de 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară. În paralel, sub impulsul deficitului de cerere agregată din economie şi al slăbirii treptate a rezilienţei pieţei muncii, corecţii mai pronunţate se vor reflecta şi în dinamica ratei anuale a inflaţiei de bază, aceasta urmând să atingă nivelul de 2% la orizontul proiecţiei (trimestrul III 2022). Pentru finele anului viitor, scenariul de bază actual reconfirmă valoarea din proiecţia precedentă în cazul ratei anuale a inflaţiei IPC (2,5%), în timp ce prognoza ratei anuale a inflaţiei de bază a fost revizuită uşor descendent (cu 0,1 puncte procentuale, până la 2,1%)”, se spune în Raportul asupra inflaţiei.