În municipiul Focșani s-au scos în jur de 120 de locuri de parcare de reședință la licitație, după ce mai multe persoane au depus solicitare pentru același loc.
Astfel, administrația locală a anunțat că în zilele din 17 până în 19 decembrie vor fi organizate licitații pentru ocupare locurilor de parcare disponibile, conform observatornews.
„Municipiul Focşani, prin Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice, organizează trei şedinţe de licitaţie/atribuire pentru locurile vacante din parcările de reşedinţă. Şedinţele vor avea loc în zilele de 17 – 19.12.2024, cu începere de la orele 09,00. Vor fi atribuite locurile de parcare rămase libere în urma procedurilor de prelungire a contractelor pentru locurile din parcările rezidenţiale din municipiul Focşani”, a anunţat Primăria Focşani.
Înscrierile se vor face până în data de 13 decembrie la sediul Compartimentului Parcări din cadrul DDSP Focşani. Cei care dețin deja un loc de parcare nu se pot înscrie la licitație.
Decizia pentru organizarea licitațiilor a venit după ce au fost depuse mai multe solicitări pentru același loc de parcare.
Anul trecut, un loc de parcare în municipiul Focșani a ajuns la 2.700 de lei după ce trei persoane au licitat, iar prețul de pornire a fost de 120 de lei plus TVA. Alte locuri de parcare s-au vândut la suma de 1.790, 600 și 460 de lei.
În municipiul Focșani sunt circa 60.000 de mașini și doar 11.000 de parcări.