Doi muncitori au fost prinși sub un mai de pământ, joi, în timpul ce săpau un șanț în municipiul Fetești. Doi pompieri, care au intervenit pentru a-i salva, au fost și ei prinși sub pământ, după ce malul s-a surpat din nou.
Unul dintre pompieri a fost scos de către echipajele de urgență, însă se află în stare foarte gravă.
Incidentul a avut loc în cartierul „Colonişti” din Feteşti, unde mai mulţi muncitori săpau un şanţ, iar la un moment dat un mal de pământ s-a surpat peste ei.
Şeful ISU Ialomiţa, Constantin Nae, a declarat că la ora transmiterii acestei ştiri au fost scoşi la suprafaţă cei doi pompieri şi unul dintre muncitori, intervenţia fiind în desfăşurare pentru salvarea celui de-al doilea muncitor, care este prins până la brâu sub malul de pământ.