Accident în Satu Mare: Patru persoane au fost transportate la spital, după ce au căzut cu mașina într-o vale adâncă cu apă

Accident în Satu Mare: Patru persoane au fost transportate la spital, după ce au căzut cu mașina într-o vale adâncă cu apă
Sursa foto: Shutterstock

Un accident grav a avut loc în județul Satu Mare, unde o mașină s-a răsturnat într-o vale adâncă de aproximativ 3 metri. În urma impactului, patru persoane au fost rănite și au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Mașină răsturnată într-o vale adâncă de 3 metri

În noaptea de vineri spre sâmbătă, patru persoane au fost rănite și transportate la spital după ce mașina în care se aflau a căzut într-o vale adâncă de trei metri, în localitatea Vama, județul Satu Mare.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș”, echipele de intervenție au intervenit rapid. La fața locului au ajuns pompierii de la Secția Negrești-Oaș cu autospeciale de stingere și descarcerare, alături de echipajele medicale SMURD, Terapie Intensivă Mobilă și Serviciul Județean de Ambulanță.

„Ajunse la locul intervenției, echipajele de pompieri au constatat că un autoturism cu patru pasageri a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-o vale cu apă, având o adâncime de aproximativ 3 metri. Forțele profesioniste au intervenit pentru descarcerarea șoferului, un bărbat de aproximativ 45 de ani, care a fost predat conștient și cooperant echipajelor medicale prezente la fața locului”, a transmis ISU „Someș”, notează agerpres.ro.