Europol a anunţat vineri că 382 de persoane au fost arestate la sfârşitul lunii octombrie în cadrul unei vaste operaţiuni internaţionale ce a mobilizat poliţişti din 28 de ţări, inclusiv din România. Vasta acțiune a vizat rețelele de traficanţi care operează în Balcani şi în Europa de Sud-Est.
Cu acest prilej, au fost depistate 2.500 de intrări ilegale pe teritoriul UE şi au fost confiscate 106 arme de foc, precizează biroul poliţiei europene într-un comunicat.
Polițiștii menționează că, pe ruta balcanică mii de camioane intră în UE cu mărfurim dar acest context este folosit pe scară largă și pentru contrabandă şi trafic cu fiinţe umane, cerșetorie, arme sau droguri.
Un nod important în acest trafic îl constituie vama Kapitan Andreevo din Bulgaria, situată la graniţa cu Turcia, unde intră zilnic în UE aproximativ 1 500 de camioane cu diferite mărfuri. Astfel, 75.000 de persoane au fost verificate şi peste 32.000 de vehicule au fost inspectate între 26 şi 29 octombrie în cadrul acestei operaţiuni de amploare.
Totodată, au fost percheziţionate aproape 1.000 de spaţii şi au fost verificate peste 2.000 de colete.
Au fost făcute 159 arestări în legătură cu traficul de migranţi, 112 în legătură cu traficul de droguri, 38 au vizat traficul cu arme de foc şi două sunt în cazuri de trafic de persoane, transmite Europol.
Conform celor depistate, traficanţii se aprovizionează cu arme din ţările din Balcanii de Vest unde există un arsenal rămas în urma războaielor din anii 90; armele sunt ascunse pe cale rutieră ca şi drogurile spre UE, în special către Belgia, Franţa, Germania, Spania sau Olanda.
Conform Europol, traficul cu droguri şi comerţul ilegal cu arme sunt strâns legate între ele şi au legătură în special cu reţelele de trafic de cocaină; rețelele obișnuiesc să schimbe armele pentru droguri sau invers dar le pot folosi pentru controlul asupra unor pieţe, explică polițiștii.