Brăila: Un adolescent a fost prins de polițiști la volanul unei mașini

Brăila: Un adolescent a fost prins de polițiști la volanul unei mașini

Un minor, în vârstă de 16 ani, a fost prins, sâmbătă, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Tichileşti, județul Brăila.

”În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

În aceeaşi zi, polițiștii au oprit în trafic peste 200 de autovehicule, fiind testaţi 80 de şoferi cu etilotestul. Aceștia au constatat 74 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 24.000 de lei, scrie Adevărul.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`