Miercurea Ciuc este terorizată de un grup de adolescenți, care au atacat săptămâna trecută în stradă mai mulți trecători. Incidentele violentele s-au înmulțit de la o zi la alta. Un bătrân a fost bătut cu bestialitate marți, iar joi au fost agresate două tinere, potrivit G4media.
Polițiștii au identificat doi presupuși vinovați, două fete tinere de 14 ani, respectiv de 15 ani. Săptămâna trecută, organele de ordine publică au efectuat verificări și în două licee din oraș, unde au găsit obiecte periculoase asupra elevilor. Astfel, au fost confiscate nouă cuțite şi un inel de box.
În fața valului de violențe, primarul orașului a elaborat un plan de acțiune în zece puncte.
„Cooperarea comunitară și politică, precum și adoptatea unor măsuri la nivel guvernamental şi parlamentar de la București sunt necesare pentru implementarea planului de acțiune în zece puncte care a fost elaborat de administrația orașului în vederea îmbunătățirii siguranței publice”, a anunțat primarul Attila Korodi, luni, în piața principală din Miercurea Ciuc.
Dat fiind faptul că situația s-a dezvoltat de-a lungul anilor, nici soluția nu poate fi găsită imediat”, a subliniat primarul.
Primăria a decis ca sălile de jocuri să fie închise la ora 20:00, iar la ora 23:30 vor trebui să se închidă și magazinele de zi și de noapte, urmând să fie elaborate reglementări speciale pentru funcționarea localurilor de divertisment.
Municipalitatea solicită să se elimine limitarea numărului de polițiști și jandarmi locali şi să se permită noi angajări, deoarece trebuie crescut numărul patrulelor, care a scăzut cu 80% în ultimii douăzeci de ani.
Mai mult, locuitorii oraşului doresc ca legiuitorii să permită înființarea unei gărzi civile voluntare și pedepsirea reală a infractorilor sub 18 ani, precum și condiţionarea plăţii ajutoarelor sociale de angajare.