Adrian Mișu Manolache, fost director în cadrul BCR, a fost numit la conducerea Loteriei Române.
„Manolache a fost numit în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor din data de 13 martie membru al Consiliului de Administraţie, iar în sedinţa Consiliului de Administraţie din aceeaşi data a fost numit în funcţia de director general al Companiei Naţionale Loteria Română”, se arată într-un comunicat al companiei.
Manolache îl înlocuiește la șefia Loteriei pe Dan Alexandru Ghiță, care ocupa funcţia de director general din iulie 2012. Acesta a fost demis de ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, la data de 8 martie. (Detalii AICI)
Noul director al Loteriei, în vârstă de 35 de ani, a fost angajat al BCR din anul 2000, ultima funcţie ocupată fiind cea de director regional corporate.
Înfiinţată în anul 1906, Loteria Română, deţinută integral de stat, organizează şi exploatează jocuri loto şi pariuri mutuale.