Aflat în spatele gratiilor pentru corupţie, Adrian Severin susţine că a "identificat" printre "colegii" de la Rahova adevărate somităţi, oameni "care pot forma două sau trei guverne mai performante decât cele aflate la cârma ţării în ultimii ani".
Fostul europarlamentar se întreabă retoric, într-un articol, publicat pe blogul personal "Ce fel de democrație este aceea care își are elitele în pușcărie?!"
"În penitenciarul unde mă aflu am îdentificat – printre deținuți și personalul salariat – persoane care pot forma două sau trei guverne mai performante decât cele aflate la cârma țării în ultimii ani sau luni. Oameni mai hotărâți, mai curajoși, mai vizionari, mai altruiști și chiar având o morală mai fermă decât tot ce au putut scoate partidele de guvernământ pentru a forma un executiv, în cel mai bun caz, asemenea berzei chioare care așteaptă ca Dumnezeu să îi facă cuib. (Valul de creștere economică pe care pare a-l călări Guvernul, nu are nicio legătură cu activitatea – sau mai degrabă, pasivitatea – acestuia și, ca orice val, nu este durabil.) Or, ce fel de democrație este aceea care își are elitele în pușcărie ?", scrie Severin.
" Când democrația a murit iar dictatura (preferabil lumintă) nu s-a născut încă, spațiul politic este ocupat de teroare. Este momentul în care România se găsește acum, chiar dacă, poate, teroarea nu a ajuns la paroxism. Dacă forțele democratice reziduale nu vor reuși să domine strada în perioada imediat următoare, și anihilând haosul premeditat, nu vor asocia forța dreptului cu dreptul forței spre a strivi teroarea – ceea ce pare puțin probabil în acest moment – vom putea spune că România este coaptă pentru dictatură. Cel mai probabil o dictatură militară, (desigur, cu păstrarea unor forme democratice fără fond, care să dea poporului supus iluzia libertății și națiunilor imperiale dominante o acoperire morală ), scuzată și prin nevoile de securitate internă ale NATO. După eșecul tehnocraților, speranța militarilor. Fi-va ea oare și o dictatură națională – adică și în interes național ?? Greu de prezis", adaugă condamnatul în dosarul "Lobby în Parlamentul European".
Cristicile și ironiile la adresa lui Severin nu au întârziat. Cristian Sima scrie pe Facebook că fostul europarlamentar ar fi în stare să o trădeze și pe mama-sa pentru câteva mii de euro.
"Va rog de data asta sa-mi scuzati limbajul dar chiar nu mai rezist
Bai Severin, voi sunteti elite? Voi sunteti scursurile societatii asteia bulversate si haotice, societatea de care profitati de peste 70 de ani. Elitele le-ati omorit la canal si la gherla. Cioran, Eliade si Tutea alea sunt elitele. Maniu si Radu Gyr sunt elite. Voi sunteti mizeria ramasa mostenire de la comunisti. Tu si Nastase, ca si udrea, Basescu Felix si Popoviciu ar trebui sa fiti lapidati in piata publica. Mi-as da tot ce am sa va vad linsati. Voi ar trenbui sa fiti haituiti cu tot cu familii, copii, pina la a doua generatie, cum ati facut cu elitele interbelice.Ati dus poporul asta la o ignoranta de evul mediu, ati distrus stiinta, oameni de litere, tineri, toti pleaca ca sa nu va mai vada la fata. Vezi ca roata se intoarce si intr-o zi, cei 4 milioane de romani se vor intoarce doar pentru placerea de-a va vedea suferind, dar nu cum suferiti acum in puscarie ci suferind in mizerie. O sa facem gradina zoologica cu voi, ca-n evul mediu. Iar daca tu vei scapa, copiii tai vor plati si pentru tine.
Bai tu poti s-o tradezi si pe maica-ta pentru citeva mii de euro, Romania ai dat-o cu discount de multa vreme. Tu nu ar trebui sa fii arestat, nici omorit, ar fi o blasfemie, trebuie sa mori in mizerie, fara un sfant, sa vezi cum se cistiga un ban cinstit, ca nu ai muncit in viata ta nici macar o ora. Astia 4 milioane de romani care pribegim prin occident, vom pune mina de la mina, ban de la ban, si o sa facem exact ce au facut evreii cu criminalii nazisti, o sa vezi. Poporul asta rabda, dar si cind se razbuna, o sa stie cum s-o faca", scrie brokerul pe Facebook.