Aeroportul Suceava va fi închis începând cu 15 ianuarie 2014 pentru refacerea în totalitate şi prelungirea pistei de aterizare-decolare, a anunțat miercuri preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.
Lucrările vor fi realizate printr-un proiect de 40 de milioane euro finanţat prin POS Transporturi, transmite Mediafax.
El a adăugat că în aceste condiţii pista va fi demolată complet împreună cu platformele adiacente, după care vor fi făcute lucrările de excavare pentru noua pistă, la o adâncime de 1,65 metri, pe o lungime de 2.460 de metri şi cu o lăţime de 45 de metri, urmând ca apoi să fie construit stratul de rezistenţă şi turnat stratul de mixtură asfaltică elastică.
„Investim în aeroport din trei direcţii. O dată prin Romatsa, care instalează aparatura de control şi trafic aerian, modernizarea pistei şi a sistemului de balezaj, prin proiectul finanţat de Uniunea Europeană, dar şi modernizarea aerogării, cu fondurile Consiliului Judeţean”, a declarat Nechifor.