Steagul roșu a fost din nou arborat pe mai multe plaje din litoral. Salvamarii sunt în alertă și nu permit niciunui turist să intre în apă la o adâncime care le trece de genunchi. Interdicția are la bază două motive: valurile mari și gropile care s-au format la mal.
Deși vântul nu mai bate cu aceeași putere ca zilele trecute, valurile mari și curenții puternici încă persistă și îi pot pune în pericol pe turiști. Așa se face că, încă de la primele ore ale dimineții, salvamarii au arborat steagul roșu în toate stațiunile de pe litoralul românesc, de la Mamaia, până la Vama Veche. Cum scăldatul este interzis, salvamarii se văd nevoiți să fluiere încontinuu pentru a-i atenționa pe turiști să țină cont de avertisment.
În Eforie Nord, turiștii nu țin cont nici de avertismente, nici de încercările disperate ale salvamarilor de a-i scoate din apă, și se distrează în valurile mari ale mării, relatează Știrile ProTV.
Marea agitată, valurile mari și curenții puternici fac ca turiștii care se aventurează în apă să își riște propria siguranță. O altă problemă o contitue și gropile care s-au format pe fundul mării din cauza curenților puternici. Unele au un diametru de doi-trei metri, sunt adânci de doi metri și pot fi foarte periculoase pentru turiști.
Adulții nu se pun doar pe ei în pericol, ci și pe copiii cărora le permit să intre în apă cu saltele gonflabile sau colace.