Alexandrescu, la ieșirea de la DNA: Dialogul cu procurorii s-a oprit când mi s-a impus un termen pentru studierea dosarului

Alexandrescu, la ieșirea de la DNA: Dialogul cu procurorii s-a oprit când mi s-a impus un termen pentru studierea dosarului

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a declarat, marți, la ieșirea de la DNA, acolo unde și-a studiat materialul de urmărire penală alături de avocatul său, că legea nu îi obligă un termen pentru a finaliza studierea dosarului său.

”Deja nu mai sunt simplele mele afirmații, ci sunt făcute de instituții care sunt abilitate să facă treaba asta. În plus, în dosar sunt lucruri extrem de importante, discuții între domnul Voiculescu și nepotul dânsului, discuții personale între mine și doamna Voiculescu, discuții între domnul și doamna Voiculescu, absolut fără nicio relevanță cu privire la această cauză.   Această ultimă zi este un termen impus de procurori. În această situație, legea, se pare, este o simplă obțiune. Termen nu există în lege cu privire la acest lucru. Patru zile din cinci am venit la DNA, am citi filă cu filă din dosarul ăsta, iar acest termen nu are niciun fel de susținere”, a declarat Alexandrescu.

Acesta își contestă procurorii de caz, spunând că dialogul cu aceștia ”s-a oprit prin a mi se impune un termen la care trebui terminat totul”.

Potrivit DNA, în perioada 16 aprilie – 24 mai, Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, l-a amenințat pe Ioan Bendei, administrator la RCS-RDS, că va începe o campanie media compromițătoare împotriva acestuia, dacă nu semnează în numele companiei RCS-RDS un contract având ca obiect retransmisia și distributia prin satelit a programelor aparținând Antena TV Group.

Sorin Alexandrescu a fost în arestat în 31 mai, când Judecătoria Sectorului 1 a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă, la cererea procurorilor anticorupție.

Pe 7 iunie, Alexandrescu a fost eliberat, iar măsura arestării preventive a fost înlocuită cu interdicția de a părăsi țara pentru 30 de zile.

Ultima oră
00:13 - CDC avertizează: Varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă decât varicela şi poate provoca forme mai grave de boală
00:05 - Italia: Guvernul intenționează să plafoneze prețul la testele pentru COVID-19
23:43 - Paul Stănescu (PSD): Politica durerii în cot este deviza useristă exprimată perfect de Ovidiu Vizante, directorul CFR. Dacă USR-ului i-ar fi păsat de pasagerii blocați în tren, Vizante era acum acasă
23:40 - Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată vineri seara la Sistemul Energetic Național
23:15 - Valeriu Gheorghiță: Ne așteptăm ca în următoarele săptămâni varianta Delta să devină dominantă. Avem deja focare la nivel de comunitate
23:12 - Alexandru Rafila: Problema noastră majoră – noi avem doar jumătate din numărul cetățenilor vaccinați față de restul țărilor UE. Dacă vor fi îmbolnăviri, ele vor fi în mod evident mai grave (VIDEO)
23:04 - Alexandru Rafila, despre al patrulea val al pandemiei: „Evident, și noi o să fim afectați. Dacă discutăm despre persoane vulnerabile care nu s-au vaccinat, s-ar putea să avem probleme” 
22:48 - Raluca Turcan: Pentru prima dată, anul acesta avem mai mulți copii născuți din părinți români în străinătate decât în România, ceea ce pentru noi este dramatic
22:39 - Detașamentul Sky Guardians al României a luminat cerul deasupra zonei de antrenament Bemowo Piskie din Polonia
22:19 - Alin Stoica, prefectul Capitalei: La medici și profesori ar putea exista cel puțin o recomandare fermă de vaccinare; se poartă discuții la nivel guvernamental. Susțin restricțiile pentru cei nevaccinați (VIDEO)