Alimentația pe vreme caniculară trebuie să țină cont de anumite reguli, pentru a evita problemele de sănătate. Temperaturile ridicate au devenit o obișnuință pe timpul verii, iar organismul trebuie să se adapteze la această realitate.
Canicula a devenit un fenomen normal pe perioada verilor, în ultimii ani. Temperaturile cresc la un nivel greu de suportat, iar organismul se confruntă cu tot felul de provocări. Este nevoie de efort suplimentar pentru adaptarea la noile condiții climatologice, iar alimentația devine tot mai importantă. Trebuie să alegem alimentele potrivite care să ne ofere energia necesară și protecția împotriva efectelor negative ale căldurii.
Orice nutriționist poate confirma că mâncarea din farfurie poate influența direct nivelul de hidratare, starea de energie și confortul digestiv. Drept urmare, trebuie să vă adaptați alimentația la vremea caniculară pentru a face față stresului termic și pentru a evita problemele legate de supraîncălzire sau deshidratare.
Fără să fie ceva premeditat, organismul ne cere, în perioada de vară să consumăm alte alimente decât în sezonul friguros. Este normal, pentru că nevoile sunt altele atunci când temperaturile din termometru arată multe grade Celsius. Căldura ne reglează apetitul, senzația de sațietate și preferințele pentru anumite texturi și gusturi. Practic, fără să ne dăm seama, ne adaptăm alegerile alimentare la temperaturile de afară, după cum relatează g4food.ro.
În perioadele caniculare mâncărurile alese trebuie să fie ușor de digerat pentru a evita disconfortul termic. Prin digestie se consumă energie și se produce căldură internă, ceea ce poate accentua disconfortul termic. Pe de altă parte, trebuie să avem grijă să acoperim necesarul zilnic de proteine și grăsimi. Fără acestea nu putem funcționa normal și pierdem la energie și tonus.
Drept urmare, în astfel de perioade se recomandă consumul de pește, în special tonul și somonul. Acestea furnizează proteine ușor asimilabile și acizi grași Omega-3 benefici pentru inimă și creier. De asemenea, din farfurie nu ar trebui să lipsească uleiul de măsline, avocado sau semințele și nucile, surse de grăsimi sănătoase. Acestea ajută la stabilirea confortului termic și oferă o senzație de sațietate, fără ca sistemul digestiv să fie suprasolicitat.
Apa, foarte importantă în astfel de perioade, o putem obține din legume și fructe. Pepenele roșu, pepenele galben, castravetele, roșiile, piersicile sau dovlecelul au un conținut de apă care poate depăși 90%. Consumul acestora ne oferă un mix sănătos de apă, vitamine, minerale și electroliți. Apa din fructe și legume este ușor de absorbit și poate ajunge ușor la fiecare celulă din organism, menținând echilibrul hidric.
Când temperaturile sunt foarte ridicae, corpul uman are nevoie să-și mențină echilibrul între apă și minerale. În acest context, consumul exagerat de sare poate duce la reținerea apei în organism, de unde și senzația de picioare sau mâini umflate. Pe deasupra, rinichii vor fi suprasolicitați, ceea ce poate induce disconfort, senzație de oboseală, asociată cu dezechilibre hidrice și electrolitice.
Zahărul rafinat trebuie evitat, în perioade cu temperaturi caniculare. Consumul de dulciuri cu zahăr nu este indicat deoarece are mai multe efecte negative asupra organismului.
Zahărul accentuează senzația de oboseală și poate afecta modul în care corpul gestionează apa, favorizând deshidratarea. Dulciurile procesate pot provoca fluctuații rapide ale glicemiei, ceea poate da senzația de slăbiciune și lipsă de energie.
Alimentele și băuturile cu efect diuretic stimulează rinichii să elimine mai multă apă și săruri din corp, prin urină. Astfel, organismul pierde lichide și electroliți, ceea ce, în condiții de temperaturi ridicate sau deshidratare, poate provoca probleme. Astfel, sunt de evitat cafeaua, alcoolul, ceaiul negru sau verde în cantități mari, dar și anumite plante sau condimente, cum ar fi pătrunjelul sau țelina.
Consumul excesiv al acestor alimente și băuturi poate stimula diureza, care scade nivelul de hidratare, crește riscul de oboseală, crampe musculare și dezechilibre electrolitice.
Pe timp de caniculă, este recomandat să le evitați sau să le consumați cu moderație, pentru a menține un nivel optim de hidratare și sănătate.
În zilele caniculare este foarte important să știți cum să combinați alimentele din farfurie, astfel încât să obțineți un nivel cât mai ridicat de hidratare, energie și nutrienți esențiali.
Pot fi combinate fructe și legume bogate în apă cu brânză slabă sau roșiile și castraveții cu puțin ulei de măsline extravirgin. Așa organismul se hidratează natural și primește un aport de vitamine, fibre și grăsimi sănătoase, necesare pentru a menține confortul termic.
Peștele, în special tonul, furnizează proteine de înaltă calitate și grăsimi sănătoase pentru sănătatea inimii și creierului. O salată de ton cu legume proaspete sau un wrap cu piept de pui și frunze verzi sunt exemple de combinații hrănitoare. Energia o puteți obține de la cerealele integrale precum quinoa sau orezul brun. Acestea aduc un aport de carbohidrați complecși și fibre care asigură sațietatea fără senzația de greutate.
Iaurtul cu fructe de pădure sau smoothie-urile verzi cu spanac și kiwi, pot completa un meniu adaptat la vremuri caniculare.