Mai multe unități au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 38.000 de lei în urma controalelor desfășurate pe litoral de inspectorii sanitari-veterinari în perioada 17 – 19 iulie, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Seria controalelor în unitățile amplasate în cele șapte zone de interes turistic — Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costinești și Mangalia — a continuat și în acest început de săptămână, potrivit unui comunicat al instituției, remis miercuri Agerpres.
În acest context, inspectorii sanitari veterinari care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017 au verificat 74 de unități, iar pentru abaterile de la legislație șase restaurante, trei patiserii, două unități tip fast food, două magazine alimentare, o pizzerie, o gelaterie, o pensiune, un bufet, un bar și un laborator de patiserie au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 38.000 de lei pentru deficiențe precum: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar-veterinar, nerespectarea condițiilor de igienă în spațiile de producție, etichetarea și depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.