Amnesty International susține că amendamentul privind familia poate duce la discriminare

Amnesty International susține că amendamentul privind familia poate duce la discriminare
Foto: livewire.amnesty.org

Expertul Amnesty International Marco Perolini a afirmat că amendamentul adoptat de Comisia de revizuire a Constituției privind formarea familiei dintre un bărbat și o femeie poate duce la discriminare, potrivit Mediafax.

Dreptul de a întemeia o familie face parte din drepturile omului protejate de tratate internaţionale la care România este parte, inclusiv Convenţia internaţională cu privire la drepturile civile şi politice. Drepturile omului, inclusiv dreptul de a întemeia o familie, trebuie respectate în cazul oricui, fără vreo discriminare pe baza orientării sexuale sau a identităţii de gen„, arată Marco Perolini.

Aproximativa echivalare a noţiunii de familie cu cea de căsătorie este problematică, în special atunci când apare un tratament diferenţiat în funcţie de statutul marital sau orientarea sexuală în alte zone, precum adopţia sau accesul la servicii şi beneficii sociale„, a mai spus Perolini.

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a afirmat că adoptarea amendamentulu nu denotă homofobie și nici nu lezează drepturile cetățenilor, însă a fost contrazis de deputatul Remus Cernea, care a spus că România va intra pe lista statelor homofobe. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”