Anchetă în cazul muncitorului român care a murit sub dărâmăturile turnului Torre dei Conti din Roma. Autoritățile italiene au pus sub acuzare patru persoane considerate responsabile.
Un muncitor român a murit la începutul lunii noiembrie, pe un șantier din Roma, după prăbușirea unui turn medieval. Având o înălțime de 29 de metri, structura, aflată în proces de reabilitare s-a prăbușit, parțial, și a prins sub dărâmături lucrătorul român. Octav Stroici, în vârstă de 66 de ani, a murit după ce a fost blocat timp de 11 ore, iar autoritățile italiene au deschis o anchetă.
Muncitorul a fost scos viu de sub dărâmături, dar a murit la spital din cauza rănilor suferite. El făcea parte dintr-o echipă care efectua lucrări de renovare şi restaurare a turnului, situat foarte aproape de Colosseum şi Forumul Roman.
La câteva săptămâni după incidente, procurorii din Roma au pus sub acuzare patru persoane care ar avea legătură cu tragedia, a relatat agenţia italiană de presă ANSA. Cei patru suspecţi sunt trei arhitecţi, între care managerul tehnic al proiectului de renovare, şi un inginer.
Anchetatorii investighează un presupus eşec în evaluarea corespunzător structurii de rezistență a clădirii, afectată de procesul de renovare.
Această anchetă a fost deschisă după ce muncitorul român a murit la spital din cauza rănilor suferite în urma accidentului. Octav Stroici a fost prins sub dărâmîturile turnului din centrul istoric al Romei vreme de 11 ore. Echipele de salvare au avut nevoie de timp pentru a străpunge și pentru a elimina tonele de rocă prăbușite.
După ce a fost scos dintre blocurile de rocă, românul a fost transportat de urgență la spital, cu o ambulanță. El a fost declarat mort după ce a ajuns la unitatea medicală, Medicii au declarat că inima sa a încetat să mai bată încă din timpul transportului, în ciuda manevrelor de resuscitare.
Potrivit reprezentanților spitalului, muncitorul a ajuns la urgențe în stare foarte gravă. Timp de aproximativ o oră, medicii au încercat să îl readucă la viață, însă el nu a răspuns manevrelor medicale. Decesul a fost declarat la aproximativ o oră după ce a fost adus la unitatea medicală.
„A fost supus unei resuscitări cardiopulmonare, care fusese deja începută la locul prăbuşirii. La sosirea la secţia de urgenţe, echipa medicală a continuat resuscitarea timp de aproximativ o oră. În ciuda acestor eforturi, activitatea cardiacă spontană nu a putut fi restabilită”, a transmis spitalul.