Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a Andreei Marta, soţia fostului consilier a lui Sorin Blejnar, alături de sora acesteia şi alte două persoane, sub acuzaţia de proxenetism şi prostituţie.
Fosta soţie a lui Codruţ Marta este acuzată că a coordonat activitatea grupării, procedând la racolarea unor persoane cu o situaţie materială foarte bună, cărora le-au facilitat întreţinerea de raporturi sexuale cu diferite tinere, în schimbul plăţii unor importante sume de bani.
Activităţile de prostituţie – proxenetism au avut loc în principal pe teritoriul României, în municipiile Bucureşti, Braşov şi la cerere, la diverse petreceri organizate în alte localităţi din ţară, dar şi pe teritoriile altor ţări – Italia, Elveţia şi Principatul Monaco, informează DIICOT.
Tinerele care practicau prostituţia erau racolate de către membrii grupării din rândul persoanelor cu un aspect fizic atrăgător, participante la diferite concursuri de frumuseţe sau prezentări de modă, selecţia fiind riguroasă, în principal, datorită faptului că beneficiarii prestaţiilor sexuale proveneau din rândul persoanelor publice, mediul oamenilor de afaceri – cetăţeni români sau străini sau persoane din lumea mondenă.
Procurorii DIICOT au trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sector 1 Bucureşti.