Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală de către Ion Cioară, Primar al Comunei Tîmna, județul Mehedinți.
Potrivit unui comunicat publicat marți de ANI, Ion Cioară a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de Primar al Comunei Tîmna, Jud. Mehedinți, a semnat, la data de 10 iulie 2008, o dispoziție prin care fiul său este numit în funcția de referent debutant la Serviciul situații de urgență din cadrul Primărie Comunei Tîmna, precum și o dispoziţie prin care fiul său este desemnat să participe la efectuarea operațiunilor generate de desfășurarea alegerilor autorităților administrației publice locale din data de 10 iunie 2012.
Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 76 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”.
Totodată, prin semnarea celor două dispoziții și prin prisma folosului material obținut de către fiul său, Ion Cioară a încălcat și dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Având în vedere cele de mai sus, Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia cu privire la posibila săvârşire de către Ion Cioară a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.
Primarul a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.