ANM: Avertizare de ninsori, vânt și vreme rea, valabilă de luni, ora 16.00, până marți, la ora 22.00

ANM: Avertizare de ninsori, vânt și vreme rea, valabilă de luni, ora 16.00, până marți, la ora 22.00
Foto: libertatea.ro

Meteorologii atenționează că în perioada 30 noiembrie, ora 16.00, până pe 1 decembrie, ora 22, vor exista fenomene de precipitații mixte și polei, dar și intensificări ale vântului.

Astfel, „vântul va prezenta intensificări la munte, iar pe creste va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h. Pe parcursul zilei de marţi, 1 decembrie, vor fi intensificări ale vântului şi în restul ţării, cu viteze de peste 50 km/h”, potrivit comunicatului.

În ceea ce privește zona montană, „vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mai mari de 1500 m temporar va ninge, iar local vântul va viscoli ninsoarea”.

Pe de altă parte, în Maramureș, zona Apuseni și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, cantitățile de apă vor depăși 20 de litri pe metru pătrat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
10:29 - Prima Doamnă a Ucrainei împlinește 45 de ani. Ce mesaj i-a lăsat Volodimir Zelenski: „Mă faci mai puternic”
10:27 - Simona Pătruleasa, despre cea mai mare provocare din viața ei: „Medicii îmi spuneau că este imposibil”. Ce sacrificii a făcut vedeta în urmă cu 12 ani pentru a deveni mamă
10:19 - Cutremur de 7,8 grade în Turcia, resimțit şi în Siria, Liban şi Cipru: Sute de morți, mii de răniți. Seismul a fost urmat de 42 de replici / Turcia cere ajutor internațional. România trimite salvatori (VIDEO)
10:14 - Urmărire ca în filme: Un traficant ucrainean a încercat să scape cu un Audi Q7 plin cu țigări. După cinci focuri de armă în pneuri, a tras pe dreapta și s-a predat vameșilor români (FOTO)
10:10 - Austria începe limitarea vitezei pe autostrada la 100 de km/h pentru a favoriza mașinile electrice
10:00 - Anthony Delon a ajuns la Oradea: „E puţin frig aici”. Fiul celebrului actor va juca alături de Mickey Rourke (VIDEO)
09:59 - Un bărbat beat și drogat s-a certat cu iubita, a băgat-o în portbagaj și a dat foc mașinii, în București. Femeia a fost salvată
09:57 - Andreea Ibacka, mărturisiri surprinzătoare despre soțul ei, Cabral, după ce acesta a luat o pauză de la televiziune: „Este greu de pensionat”
09:47 - O nouă confruntare pe tema pensiilor pentru Macron, grevele și manifestațiile continuă
09:33 - Grecia acuză Turcia după ce o altă ambarcațiune cu migranți s-a scufunat în apropiere de o insulă: Patru morți și 39 de persoane salvate