Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a intensificat controalele la nivel național în perioada sărbătorilor, când consumul de alimente crește semnificativ. Rezultatele acestor verificări indică un număr ridicat de nereguli, sancționate cu amenzi consistente și măsuri ferme de retragere a produselor neconforme.
Între 1 decembrie 2025 și 7 ianuarie 2026, inspectorii ANSVSA au desfășurat 13.506 acțiuni de control, inclusiv verificări în trafic, pentru a limita riscurile alimentare. În urma acestor controale, autoritatea a aplicat 1.093 de amenzi, totalizând 8.009.753 de lei, și a emis 580 de avertismente.
Totodată, au fost dispuse 22 de Ordonanțe de Suspendare a Activității și cinci Ordonanțe de Interzicere a Activității, în cazurile considerate grave. De pe piață au fost retrase peste 28,5 tone de produse alimentare, care au fost direcționate către neutralizare, pentru a elimina orice risc pentru consumatori.
Care au fost principalele nereguli descoperite de inspectori
Potrivit autorității, cele mai frecvente abateri au vizat depozitarea necorespunzătoare a produselor, lipsa trasabilității și condițiile precare de igienă. De asemenea, inspectorii au identificat situații în care erau comercializate produse cu termenul de valabilitate expirat, încălcând grav normele sanitar-veterinare.
„În intervalul 1 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, ANSVSA a mobilizat toate resursele disponibile pentru a garanta că produsele de pe masa românilor sunt sigure pentru consum. Astfel au fost realizate 13.506 acţiuni de control, inclusiv în trafic. Au fost aplicate 1.093 de amenzi în valoare totală de 8.009.753 lei, precum şi 580 de avertismente. De asemenea, au fost emise 22 de Ordonanţe de Suspendare a Activităţii (OSA) şi cinci Ordonanţe de Interzicere a Activităţii. În plus, au fost retrase de la comercializare peste 28,5 tone de produse alimentare, care au fost dirijate către neutralizare. Aceste măsuri au fost luate după identificarea unor deficienţe precum depozitarea necorespunzătoare, lipsa trasabilităţii, condiţiile precare de igienă sau comercializarea produselor cu termen de valabilitate expirat”, arată un comunicat de presă al instituţiei de control.
Datele recente se adaugă unui an intens pentru ANSVSA, marcat de controale ample și sancțiuni semnificative aplicate operatorilor economici din sectorul alimentar. În 2025, instituția a efectuat peste 258.000 de acțiuni de verificare, aplicând amenzi în valoare totală de aproape 90 de milioane de lei.
Bilanțul anual arată 9.461 de amenzi contravenționale, 2.002 avertismente și 858 de ordonanțe de suspendare sau interzicere a activității. De asemenea, au fost retrase de la comercializare peste 212.000 de kilograme de produse alimentare și peste 700.000 de ouă considerate neconforme.
ANSVSA reamintește că cetățenii pot contribui direct la creșterea siguranței alimentare prin sesizarea neregulilor observate în comerț. Reclamațiile pot fi transmise gratuit prin Call Center-ul instituției, la numărul 0800.826.787, facilitând intervenția rapidă a autorităților, relatează Capital.