Aproape 12.000 de tone de azotat de amoniu depozitate în condiții improprii, descoperite de polițiștii români

Aproape 12.000 de tone de azotat de amoniu depozitate în condiții improprii, descoperite de polițiștii români

Poliţiştii au descoperit o cantitate uriașă de azotat de amoniu depozitată în condiții improprii, în perioada 27 iulie – 8 septembrie. Aproape 12.000 de tone de îngrăşăminte ce conţin azotat de amoniu, substanță ce ar fost responsabilă de explozia din Beirut din urmă cu aproximativ o lună, depozitate în condiţii necorespunzătoare. În cazul exploziei din Beirut cantitatea care ar fi produs catastrofa ce a șocat o lume întreagă a fost de 2.000 de tone de azotat de amoniu. Explozia a produs moartea a cel puţin 171 de persoane, rănirea altor 6.000 şi lăsând fără locuinţe între 250.000 şi 300.000 de oameni.

Oamenii legii au împărțit sute de sancțiuni pentru depozitarea neconformă a 12.000 tone de azotat de amoniu

În urma controalelor efectuate de polițiști în România, 121 de infracţiuni au fost constatate, cea mai mare parte privind protecţia mediului (80 de infracţiuni).

De asemenea, au fost constatate 19 infracţiuni prevăzute de art. 359 Cod penal privind traficul de produse sau substanţe toxice şi 22 de infracţiuni la alte acte normative, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

De asemenea, pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 82.600 de lei

În cadrul acţiunii, au fost descoperite 11.894.266 kg de îngrăşăminte ce conţin azotat de amoniu depozitate în condiţii necorespunzătoare, care ar putea pune în pericol mediul şi sănătatea populaţiei, faţă de care au fost dispuse măsuri legale pentru depozitarea acestora în spaţii adecvate.

„De asemenea, faţă de peste 107 kg de produse de protecţie a plantelor ce conţin substanţa fosfură de aluminiu şi 579 de litri de alte categorii de produse de protecţie a plantelor, au fost luate măsuri legale pentru a fi prevenită apariţia unor evenimente negative”, arată sursa citată.

Tot în cadrul acestei acţiunii, au mai fost eliminate din circuitul ilegal 8.457 de litri şi 6.684 kg de deşeuri periculoase.

Zeci de morţi şi peste 3.700 de răniţi în urmaexploziei din Liban pe 4 august

În urmă cu o lună oexplozieputernică a lovit capitala Libanului, tot în oraşulBeirut. Exploziauriaşă care a devastat oraşulBeiruts-a soldat cu zeci de morțişi peste 3.700 de răniţi.

După explozia devastatoare, Libanul a respectat o perioadă oficială dedoliu naţionaltimp de 3 zile.

Amintim faptul că 2.750 de tone de nitrat de amoniu au fost depozitate vreme de şase ani fără măsuri de securitate, fapt ce a condus la aceastătragedie de proporții.