Aproximativ 50 de tone de deşeuri de şpan metalic aduse din Bulgaria, oprite la frontieră de poliţişti

Aproximativ 50 de tone de deşeuri de şpan metalic aduse din Bulgaria, oprite la frontieră de poliţişti
sursă foto: politiadefrontiera.ro

Circa 50 tone de deşeuri din şpan metalic, care erau transportate din Bulgaria pentru firme din România, au fost oprite miercuri de autorităţi la PTF Călăraşi. Cantitatea de deșeuri urmează să fie  returnată societăţilor expeditoare.

Conform Poliţiei de Frontieră Române, deşeurile au fost transportate cu ajutorul a două automarfare, care erau conduse de cetăţeni din Bulgaria.

50 tone de deşeuri de şpan metalic aduse din Bulgaria, oprite la frontieră de poliţişti

Într-un comunicat de presă, transmis de  Poliţia de Frontieră Română, se arată că „În cursul zilei de astăzi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unor ansambluri rutiere, conduse de către doi cetăţeni bulgari, în vârstă de 39 de ani, respectiv 48 de ani. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din şpan metalic. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea celor două transporturi, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Călăraşi.”

Unde trebuiau să ajungă cele 50 de tone de deşeuri de şpan metalic

De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat că în cele două mijloace de transport se afla „cantitatea totală de 49.730 kilograme de deşeuri din şpan metalic, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unor societăţi comerciale de pe teritoriul României”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Poliţia de Frontieră Română.

Astfel că, în urma verificării documentelor de transfer, autorităţile au depistat că acestea sunt incomplete, și prin urmare nu au fost respectate prevederile legale în vigoare, conform Agerpres.

„În consecinţă, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru ambele mijloace de transport, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare”, se mai precizează în comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe