Arad: O fetiță a murit după ce a refuzat să mănânce

Arad: O fetiță a murit după ce a refuzat să mănânce
Foto: ziare.com

O fetiță de 12 ani a murit la un Spital din Arad, după ce s-a înfometat.  Fata a refuzat să mai mănânce pe motiv că mama ei a plecat în Spania la muncă și a rămas singură.

Inițial, copilul a fost internat într-un  spital din Timișoara, apoi a fost transferat la o clinică din Arad, unde a fost ținut în viață de aparate.

Potrivit purtătorului de cuvânt Protecția Copilului, Angelica Stana, fetița fusese abandonată de mama ei și fusese plasată la un centru de plasament din Timișoara.

‘Am fost sesizați de spital în momentul în care micuța a fost internată în spital. (…) Cazul a fost monitorizat de către specialiștii din cadrul Instituției, s-au făcut cercetările de rigoare. Pe raza județului Arad, fetița nu mai avea pe nimeni. Mama nu a fost de găsit. În urma acestei anchete s-a făcut plasamentul copilului la un centru de plasament din Timișoara, pentru a fi mai aproape de bunici”, a declarat Angelica Stana.

De asemenea, Stan a precizat că “fata a fost internată în spital din cauza diagnosticului pe care-l avea și a rămas în continuare internată în spital, fiind încadrată și în grad de handicap. Din păcate, s-a întâmplat ce s-a întâmplat.”

O fetiță din Arad a murit înfometată

Embed: " />
 

Gavril Aurora, asistent pediatru a declarat că deși fetița era îngrijită timp de 7 luni în fiecare zi, aceasta comunica greu și dorea permanent prezența mamei sale.

„Din 16 februarie când a fost adusă la noi pe secție am avut o îngrijire pâna în ziua de astăzi, când… din nefericire am fost eu de serviciu, să asist la capul ei. Nu am putut să facem nimic. Noi comunicam cu ea, avea momente când nu voia să comunice. Numai cu privirea vorbea cu noi. Când era “da” închidea ochii, când nu voia nimic, atunci stătea cu ochii foarte mari și știai că ceva nu-i convine. A fost foarte greu”, a precizat Gavril Aurora.

Potrivit asistentei pediatru, fetița era greu de înduplecat pentru că era agitată și nu accepta să colaboreze cu cadrele medicale.

“Chiar dacă a fost hrănită pe gastrostomă cu mâncare specială și prin perfuzii, tot riposta. Se uita urât, refuza chiar dacă o hrăneam prin gastrostomă”, a adăugat Gavril Aurora.

Gavril Aurora, asistent pediatru: Fetița era tot timpul agitată, nu comunica

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_10950').select();" id="embed_text_10950" />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`