Aterizare de urgență pe aeroportul Otopeni. Aeronava trebuia să ajungă în Oradea

Aterizare de urgență pe aeroportul Otopeni. Aeronava trebuia să ajungă în Oradea
Sursa foto: Shutterstock

Un avion al companiei HiSky a fost nevoit să aterizeze de urgență, luni, pe aeroportul Otopeni, la scurt timp după ce a decolar de acolo. La bordul aeronavei se afla și primarul din Oradea, Florin Birta.

Aterizare de urgență pe aeroportul Otopeni

Avionul avea ruta București-Oradea, dar la scurt timp după decolare, pilotul a cerut să aterizeze de urgență pe aeroportul Otopeni pentru că a apărut o problemă tehnică la motorul 1 din stânga, informează G4media.

Avionul decolase la ora 18.47, iar piloții au declarat stare de urgență pentru a cere aterizarea pe aeroportul Otopeni. Astfel, aeronava a sosit la sol în jurul orei 19.05 pentru a se remedia problema tehnică.