În urma unor descinderi în municipiul Onești, județul Bacău efectuate de procurorii DIICOT (Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism), s-a descoperit o cultură in-door de cannabis, respectiv cantitatea de 13 kilograme de cannabis, formată din peste 600 de ghivece de plante, relatează Agerpres.
Acțiunea a avut loc cu scopul de a drestructura o grupare, constituită din 9 inculpați, cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, specializată în trafic de droguri.
Perchezițiile domiciliare au avut loc pe raza municipiului Onești și a județului Bacău.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au reținut 6 inculpați pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea 39/2003 şi art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 și au solicitat arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.