Avertizare de vreme severă pentru întreaga țară în weekend: Vin ploile și ninsorile (FOTO)

Avertizare de vreme severă pentru întreaga țară în weekend: Vin ploile și ninsorile (FOTO)
Foto: ploiestiri.altphel.ro

Meteorologii au emis, vineri, o avertizare de vreme severă pentru întreaga țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 5 aprilie, ora 09:00 și 6 aprilie, ora 12:00, se vor semnala intensificări ale vântului, ploi și ninsori.

În intervalul menţionat vântul se va intensifica în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum şi la munte, unde local, la rafală se vor depăşi 60…65 km/h.

Vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, însă la cote mai reduse. Va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În sud cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului.


Foto: meteoromania.ro

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:28 - Vor fi maxim 16 ministere în noul Guvern. Decizia coaliției
17:27 - Gheorghe Ialomițianu: Guvernul actual a sacrificat finanțele României pentru câștigarea alegerilor. Numai de la începutul anului datoria publică până în septembrie a crescut cu 140 de miliarde de lei, mai mult decât în pandemie (VIDEO)
17:04 - Consiliul JAI discută joi despre data de eliminare a controalelor la frontieră pentru România și Bulgaria, anunță MAI. Cătălin Predoiu va participa la eveniment
17:02 - Un italian a rămas fără 33.000 de euro după ce s-a îndrăgostit de o româncă. Cum l-a păcălit
17:01 - Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică: Atacul cibernetic asupra Electrica a aparţinut grupării Lynx Ransomware
16:59 - Cunoscut epidemiolog din România, despre Boala X: „Rata de mortalitate este 7,6%. La COVID era de 1%”. Care sunt cele mai frecvente simptome
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește