Avocata Elodia Ghinescu, dispărută acum patru ani, va putea fi declarată moartă, pe cale judecătorească.
Începând de marți, avocatul familiei va face toate demersurile în acest sens astfel încât soţul acesteia, Cristian Cioacă, să poată fi judecat pentru crimă.
În lipsa cadavrului, judecătorii au decis cercetarea lui Cristian Cioacă în stare de libertate, chiar dacă la dosar există probe ADN ale urmelor de sânge găsite în apartamentul celor doi, dar şi în portbagajul autoturismului aparţinând lui Cristian Cioacă, iar acesta a picat testul cu poligraful.
Odată cu dispariţia avocatei s-a declanşat şi un adevărat război între părinţii Elodiei şi soţ, care între timp s-a mutat de la Poliţia Braşov la cea din Piteşti.
Elodia Ghinescu avea 39 de ani atunci când a dispărut fără urmă în noaptea de 29 spre 30 august 2007.