Un copil de doar 14 ani din comuna Măgura, județul Bacău, a furat o căruță cu cal și a încercat să o vândă. Potrivit Mediafax, copilul este acum cercetat de polițiști.
Băiatul a fost cprins în urma unei sesizări făcute la postul comunal din Măgura de către un localnic caruia i s-a părut suspect că un copil vinde o căruţă cu cal.
„În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că minorul de 14 ani a furat căruţa din faţa unei societăţi comerciale din comuna Mărgineni şi, ulterior, a încercat să o vândă cu 600 de lei în comuna Măgura. Prejudiciul în valoare de 1.500 de lei a fost recuperat, căruţa fiind predată proprietarului„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Narcisa Butnaru.
Pe numele copilului a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat.