Bărbat condamnat la închisoare pe viaţă în Germania, transferat în România pentru executarea pedepsei

Bărbat condamnat la închisoare pe viaţă în Germania, transferat în România pentru executarea pedepsei

Un bărbat român condamnat la închisoare pe viață în Germania a fost transferat, miercuri, în România pentru executarea pedepsei, se arată într-un comunicat al Poliției Românie, care precizează că transferul s-a făcut în urma cooperării cu Biroul Naţional Interpol.

Bărbatul,  în vârstă de 37 de ani, a fost reținut pentru că, în timpul unei tâlhării la un magazin de bijuterii, a ucis o persoană şi a rănit grav o alta.

„În sarcina celui în cauză, Curtea de Juraţi din Dortmund a reţinut că, la data de 3 decembrie 2008, împreună cu alte trei persoane, s-a deplasat la un magazin de bijuterii, din Dortmund, cu intenţia de a sustrage mai multe bunuri. La faţa locului, cel în cauză a avut o altercaţie cu proprietarii magazinului, eveniment în urma căruia unul dintre proprietari a decedat, iar celălalt a necesitat tratamente medicale chirurgicale întrucât loviturile primite erau extrem de grave. După ce a fost înlăturată rezistenţa victimelor, bărbatul a luat bijuterii care se aflau în două seifuri”, a precizat Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Bărbatul a fost condamnat în Germania pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tâlhărie şi loviri sau alte violenţe, iar instanța de judecată a dispus ca acesta să execute pe teritoriul României pedeapsa detenţiunii pe viaţă.