Bercea Mondial rămâne în arest

Bercea Mondial rămâne în arest
Foto: news20.ro

Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au respins, miercuri, recursul înaintat de Bercea Mondial la decizia Tribunalului Olt de menținere a interlopului în arest preventiv, informează Mediafax.

Interlopul a fost dus, miercuri dimineață, la Curtea de Apel Craiova pentru a asista la judecarea recursului înaintat de acesta față de decizia Tribunalului Olt de respingere a cererii de cercetare în stare de libertate.

Sandu Anghel, cunoscut în lumea interlopă sub numele de Bercea Mondial, și-a motivat cererea prin prisma celor nouă copii pe care îi are în întreținere, unul dintre aceștia fiind bolnav de SIDA.

„Vă rog frumos să-mi admiteţi recursul pentru că am un copil bolnav de SIDA şi am încă nouă copii minori acasă care mă aşteaptă să am grijă de ei. Semnez şi de trei ori pe zi la Poliţie dacă e nevoie. Nu am avut niciun dosar penal până acum şi dacă e nevoie vin la Poliţie ori de câte ori este nevoie”, a fost pledoaria lui Bercea în fața magistraților de la Curtea de Apel.

Tribunalul Olt a respins în data de 3 martie cererea lui Sandu Anghel de eliberare provizorie, avocații acestuia înaintând recurs.

Bercea Mondial a fost arestat pentru tentativă de omor din culpă după ce și-a înjunghiat un nepot în spate. Acuzațiile la adresa interlopului s-au acumulat pe toată perioada arestului preventiv, printre altele acesta fiind acuzat și de evaziune fiscală.