Sărbătoare la peste 2.000 de metri altitudine. Singura biserică de gheață din Europa de Sud-Est, de la Bâlea Lac, a fost sfințită oficial de un sobor de preoți. La slujbă au luat parte şi turişti, mulţi dintre ei sosiţi special pentru acest eveniment.
Lăcaşul de cult construit din cuburi de gheață şi-a deschis oficial porţile. Evenimentul a fost marcat de o slujbă de sfinţire, la care au luat parte reprezentanţii mai multor biserici.
„Mi se pare ceva absolut normal şi mi-aş dori ca ceea ce funcţionează aici în micro cosmos. Vedeţi ne întâlnim şi putem să stăm la aceeiaşi masă şi ne înţelegem şi înainte şi după slujbă. Este un loc foarte frumos şi iarna şi vara. Vin cu drag aici. Poti să vezi muntele, lacul, dar şi vânzoleala vara, dar poţi să te şi reculegi”, spune preotul evanghelic Michael Reger.
Amenajarea bisericii de gheaţă a durat aproximativ două săptămâni. Lăcaşul religios reproduce, la scară mai mică, o biserică evanghelică din satul Mălâncrav, din județul Sibiu.
„Biserica de gheață unește credincioșii în vârf de munte și ne bucurăm cu toții că astăzi, un sobor de preoți a sfințit acest deosebit lăcaș de cult”, spune managerul proiectului, Arnold Klingeis.
Solicitările pentru organizarea de evenimente în biserica de gheață au apărut deja. În acest weekend au loc aici o cununie religioasă şi un botez. Turiştii care vor să viziteze biserica, hotelul şi igluurile de gheaţă plătesc o taxă de 8 lei pentru intrare.