Bistriţa-Năsăud: O ambulanță SMURD a fost implicată într-un accident rutier

Bistriţa-Năsăud: O ambulanță SMURD a fost implicată într-un accident rutier
Foto: amosnews.ro

O ambulanţă SMURD a fost implicată vineri după-amiază într-un accident rutier, care s-a produs în Poiana Ilvei, Bistriţa-Năsăud, potrivit libertatea.ro.

Autospeciala SMURD transporta trei paramedici care se îndreptau către un caz.

Din primele informaţii, se pare că șoferul unui autoturism ar fi „tăiat” o curbă și a trecut pe contrasens, unde s-a ciocnit cu ambulanţa.

„Autospeciala SMURD se îndrepta spre un caz și avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Paramedicii sunt în afara oricăui pericol, dar, din păcate, nu și-au mai putut continua drumul pentru a prelua pacientul care avea nevoie de îngrijiri medicale, acesta fiind preluat de o autospecială a ambulanței”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al ISU BN, Marius Rus.