Bistrița: Un șofer beat a intrat cu mașina în poarta unei case, accidentând alte trei persoane

Bistrița: Un șofer beat a intrat cu mașina în poarta unei case, accidentând alte trei persoane
Foto: oron.ro

Patru tineri au fost răniți în urma unui accident petrecut duminică dimineață pe DN 17 D, în localitatea bistrițeană Rebrișoara, după ce șoferul băut al autoturismului a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în poarta unei case, informează Mediafax.

Tânărul de 26 de ani care a provocat accidentul a pierdut controlul autoturismului, în care se mai aflau alte trei persoane, mașina lovind poarta unei case.

În urma impactului, conducătorul auto a fost grav rănit, în timp ce ceilați trei tineri au fost răniți ușor.

Potrivit polițiștilor, șoferul avea o alcoolemie de 0,62 de grame la mie.