Acordul de transport de marfă internațională care a fost semnat la Viena pe 11 aprilie 1980 este încălcat tocmai de Austria, prin decizia de a bloca aderarea României la spațiul Schengen, a explicat Bobby Păunescu, regizor și președinte ARMIS, duminică seară, la Talk B1 cu Dan Gabor.
În contextul discuțiilor despre Revoluția Română au fost prezentate și imagini de la călătoriile efectuate de Nicolae Ceaușescu în Marea Britanie și în SUA în 1978, acolo unde dictatorul român s-a întâlnit cu Regina Elisabeta a II-a, respectiv Jimmy Carter.
„Avem două momente, în general e bine să prezentăm lucrurile așa cum sunt și istoria nu poate fi rescrisă, istoria e aia care a fost, mai ales cea recentă, și ar fi păcat, având în vedere situația în care ne aflăm astăzi, situația în care ne rugăm să primim și noi o aprobare să putem trece o frontieră, lucru care ne era garantat (…). Cert este că sunt foarte multe de spus”, a spus Bobby Păunescu.
„Nu vrem să facem apologia nici a unui sistem, nici a altuia, nici unul, nici altul nu au făcut ceea ce trebuiau să facă, și anume să facă viața cetățeanului român mai bună, nici sistemul acesta, nici sistemul acela (cel comunist, n.r.), lucrul acesta este clar. Am ajuns într-o situație în care tot ce poporul român a construit sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu astăzi a fost distrus și cetățenii sunt umiliți. Acordul de transport de marfă internațională semnat pe 11 aprilie 1980 la Viena, care reglementa tocmai ideea că să nu stea camioanele mult în graniță, pentru că sunt tot felul de produse perisabile, sunt animale ș.a.m.d., și se reglementa cu un număr de ore ș.a.m.d., este încălcat tocmai de Viena, de Austria, prin această decizie. Văd că ni se aruncă tot felul de petarde de fum”, a continuat el.