Bogdan Aurescu: Condamn cu fermitate atacurile atroce de la moscheea din Abha, KSA. Cea mai profundă simpatie poporului saudit

Bogdan Aurescu: Condamn cu fermitate atacurile atroce de la moscheea din Abha, KSA. Cea mai profundă simpatie poporului saudit
Foto: agora.md

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă atacul terorist comis joi la o moschee din orașul Abha, sud-vestul Arabiei Saudite, care s-a soldat cu morți și răniți din rândul membrilor forțelor de securitate și al civililor, notează Mediafax.

„MAE transmite condoleanţe şi întreaga sa compasiune familiilor victimelor”, a transmis vineri ministerul.

„Condamn cu fermitate atacurile atroce de la moscheea din Abha, KSA. Cea mai profundă simpatie poporului saudit”, a scris și ministrul Bogdan Aurescu pe Twitter.

Atentatul sinucigaș comis joi la o moschee din Arabia Saudită, soldat cu circa 15 morți și alte câteva zeci de răniți, a fost revendicat de un grup afiliat rețelei teroriste sunnite Stat Islamic, grupul terorist Provincia Hijaz.