Zeci de pompieri din trei județe au simulat, marți, la Botoșani, un amplu exercițiu de cooperare pentru limitarea și înlăturarea efectelor unor situații de urgență.
Pompieri din Județele Botoșani, Suceava, și Iași au simulat intervenția angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență în cazul unui accident rutier cu 30 de victime, ca urmare a coliziunii dintre un microbuz și patru autoturisme. Totodată, s-a mai simulat și cazul unui accident chimic, a unor persoane dispărute în pădure și a unui înec.
”Scopul exercițiului este de pregătire a forțelor implicate în gestionarea situațiilor de urgență și organizarea cooperării cu toate forțele participante din județ și cu forțe și mijloace profesioniste din județele limitrofe”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani, Dorina Lupu, citată de Agerpres.
La acțiune au mai participat membrii Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Serviciului Județean de Ambulanță, UPU-SMURD Regional Iași, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Silvică Botoșani, Agenției pentru Protecția Mediului, Crucii Roșie Botoșani și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vorona.