Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs duminică, în jurul orei 16.30, în apropierea localității brașovene Cristian, după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului, informează Mediafax.
Potrivit polițiștilor, șoferul unui autoturism marca BMW a pierdu controlul automobilului din cauza vitezei excessive și a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind în stare gravă.
Un echipaj de descarcerare și trei ambulanțe SMURD au intervenit la fața locului, răniții fiind transportați la Spitalul Județean Brașov.
Persoana care se afla pe bancheta din spate se află în comă, iar o alta a suferit o fractură de femur, șoferul scăpând doar cu răni ușoare.