Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, nu le-a dat vești bune bucureștenilor. Acesta a declarat că, din păcate, problema căldurii din Capitală nu se va rezolva în această iarnă.
„Aceasta este situația pe care am moștenit-o. Nu putem face mai mult decât decât am spus că vom face în campania electorală”, a precizat Nicușor Dan, menționând că următoarele trei luni de iarnă vor fi similare cu ultimele două săptămâni, referitor la felul în care va fi distribuită căldura.
„Există un indicator. Acest indicator este câtă apă se pierde, așa numita apă de adaos. Această cantitate de apă este de trei ori mai mare decât acum 3 ani și este cu 50% mai mare față de acum un an. Țevile din București au cu 50% mai multe găuri decât acum un an și de trei ori mai multe găuri decât acum 3 ani.
Asta este situația pe care am moștenit-o. Oricum sistemul ăsta mergea târâindu-se de ani de zile, s-a mai adăugat o chestiune – erau niște lucrări, tot de cârpeală, care s-a făcut în fiecare an vara și care anul acesta nu s-a făcut și aici este vina clară a fostei administrații, nu mai fac polemici politice că nu mai avem alegeri, dar este clar vina fostei administrații că toată această vară nu s-au făcut acele lucrări de mentenanță, de cârpeală care trebuiau făcute”, acuză edilul Capitalei.
„Ce mai putem să facem în această iarnă este să acționăm cât de repede se poate și să informăm cetățenii despre asta. Se mai întâmplă un lucru – avem un call center la care am rugat și am detașat niște oameni din primărie care au fost foarte amabili să facă asta – se întâmplă să spunem oamenilor că o avarie durează de dimineață până seara, iar ei să constate că si a doua zi e frig. Sunt două fenomene pe care vreau să le explic – pentru că noi ne ducem, adică Termoenergetica se duce și cârpește, dă drumul, foarte fericit, am reparat avaria. Și pleznește imediat după – acesta este un fenomen.
Al doilea fenomen este că la schimbări bruște de temperatură există o inerție a sistemului care nu își permite să pompeze cât poate el să pompeze, tocmai ca să evite avariile, și atunci există o inerție și durează uneori două-trei zile până ajungi să ai temperatură. Asta este, din păcate, ce putem să facem cu sistemul acum și să pregătim tot ce avem de făcut din primăvară, să începem lucrările ca să consolidăm”, a mai transmis Nicușor Dan la DIGI 24.
„Urmează trei luni pentru bucureșteni cam cum au fost aceste ultime două săptămâni, din păcate. Vă mai explic un fenomen – vineri noapte am avut o avarie majoră la Elcen, ceea ce înseamnă că sectoarele 2 și 3 au suferit de sâmbătă dimineața până în seara asta, sper ca în seara asta să fim în parametri optimi, și lucrul acesta se întâmplă pentru că fiind așa de multe găuri pe rețea, Elcen-ul ca să compenseze trebuie să lucreze ca un motor turat aproape la maximum. Se întâmplă, în momentul ăla să ai avarii și pe partea de producție
O reparație durează, în 95% dintre cazuri, mai puțin de 16 ore, cât e de dimineață până seara. Din păcate, este fenomenul pe care vi l-am explicat, se sparge imediat după. Din păcate, asta este tot ce putem să facem în momentul ăsta și în campania electorală, repet, nu am spus mai mult”, a concluzionat primarul general al Capitalei.