Carantină de noapte în București pe tot parcursul săptămânii. Prefectura Capitalei, precizări despre restricțiile introduse începând de duminică (VIDEO)

Carantină de noapte în București pe tot parcursul săptămânii. Prefectura Capitalei, precizări despre restricțiile introduse începând de duminică (VIDEO)

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a introdus oficial noi restricții în București, oraș care a ajuns sâmbătă la o rată de infectare de 8,28. Măsurile vor intra în vigoare de duminică, de la ora 00:00, iar printre acestea se numără și carantina de noapte, regulă care va fi valabilă pe întreg parcursul săptămânii, între orele 20 și 5 dimineața, dar de la care sunt exceptate persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 și cele care au trecut relativ recent prin boală.

La ultimul bilanț, Municipiul București a înregistrat 2.538 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Carantina de noapte, printre restricțiile introduse în București

„Astăzi a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, a fost convocat și ședința s-a desfășurat în sistem online. Comitetul Municipiului București a constatat rata de incidență pe ultimele 14 zile la 8,28 și a reglementat în consecință, în sensul că a valorificat modificările legislative care au apărut odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern adoptate astăzi”, a declarat Mariana Țipișcă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei.

Întrebată dacă așa-numita carantină de noapte va fi valabilă doar în weekend sau în fiecare zi, ea a explicat: „N-aș folosi cuvântul carantină pentru că nu este prevăzut în hotărârea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență. Într-adevăr, este restricționată circulația persoanelor într-un anumit interval orar, și este vorba despre ora 20 și 5 dimineața, și este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei pentru persoanele vaccinate sau care se află într-una din situații, sunt între a 15-a zi și a 180-a zi de confirmare a infectării. Vorbim despre toate zilele săptămânii”.

Referitor la purtarea măștii de protecție, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei a afirmat: „Hotărârea Comitetului Municipiului București detaliază, enumeră spațiile publice unde este obligatorie purtarea măștii de protecție. Acea propunere a Comitetului Național pentru Situații de Urgență nu a fost concretizată într-o reglementare normativă în sensul să fie preluată în hotărârea de guvern, astfel că în spațiile deschise enumerate, târguri, talciocuri, vorbim despre mijloace de transport în comun, despre stații de transport, cele clasice care au fost enumerate de fiecare dată, atunci este obligatorie purtarea măștii de protecție”.

Ultima oră