Carrefour, anunț important pentru toți clienții. Unde poți intra fără certificat verde și care este programul supermarketurilor

Carrefour, anunț important pentru toți clienții. Unde poți intra fără certificat verde și care este programul supermarketurilor
Carrefour, anunț important pentru toți clienții. Unde poți intra fără certificat verde și care este programul supermarketurilor / Foto: Facebook / Carrefour

Carrefour a făcut un anunț important pentru toți clienții, în condițiile în care de luni, 25 octombrie, au intrat în vigoare noile restricții. Programul magazinelor s-a schimbat, iar acest lucru s-a întâmplat și cu centrele comerciale. Astfel, accesul în anumite magazine Carrefour va fi restricționat de certificatul verde pentru COVID-19, în timp ce pentru altele, cetățenii nu vor avea nevoie să facă dovada imunizării.

Accesul în mall-uri și în centrele comerciale este restricționat de certificatul verde pentru COVID-19, însă există și magazinele alimentare, de primă necesitate, la care pot apela persoanele care nu s-au imunizat în fața COVID-19.

Program Carrefour pentru săptămâna 25 – 29 octombrie, după introducerea restricțiilor

Hypermarketurile Carrefour, Carrefour Market și Carrefour Express au toate același program. Magazinele deschid la ora 07:00 și închid la ora 21:00.

  • Luni – duminică: 07: 00 – 21:00.

Măsura închiderii magazinelor la ora 21:00 este valabilă în toată țara. Mai exact, operatorii economici sunt obligați să închidă la ora 21:00, indiferent de tipul de activitate. Noua regulă face parte din setul de măsuri ce au intrat în vigoare luni, 25 octombrie 2021.

Totodată, începând cu ora 22:00, intră în vigoare carantina de noapte, valabilă până la ora 05:00. În acest interval, cetățenii care nu au certificat verde nu se pot deplasa decât cu o declarație pe prorpie răspundere sau cu o adeverință de la angajator.

În ce magazine Carrefour pot intra clienții fără certificat verde

Reprezentanții Carrefour au specificat, pe Facebook, în ce condiții se face accesul în centrul comercial. Spre exemplu, în galeriile comerciale ce au hypermarketuri Carrefour accesul este permis doar în baza certificatului verde, așa cum prevăd noile măsuri. Astfel, în hypermarketurile care au și alte magazine pe lângă Carrefour, clienții nu vor putea intra decât dacă s-au vaccinat anti-COVID sau dacă au trecut prin boală.

În magazinele cu intrare directă din stradă, precum Carrefour Express și Carrefour Market accesul nu este condiționat de certificatul verde pentru COVID-19.

„Traversăm o perioadă dificilă, o perioadă în care schimbările se produc cu rapiditate. Iar noi facem tot ce ne stă în putință pentru ca fiecare client să vină în siguranță la cumpărături în magazinele noastre. Acest lucru include, desigur, și respectarea măsurilor în vigoare și a recomandărilor transmise de autorități.

Te rugăm să ai în vedere că toți clienții Carrefour pot avea acces în magazinele noastre dacă poartă masca corespunzător și au temperatură normală, fie că este vorba de hipermarketuri sau magazinele de proximitate, în format Carrefour Market și Carrefour Express. Într-adevăr, în galeriile comerciale de tip mall, reprezentanții centrului comercial pot solicita scanarea Certificatului Verde, conform măsurilor adoptate la nivel național și local.
Te informăm, de asemenea, că îți poti face în continuare aprovizionarea din Carrefour și descărcând aplicația Bringo disponibilă gratuit în App Store și Google Play sau accesând bringo.ro, unde poți alege între livrare în 90 de minute prin Bringo sau poți selecta opțiunea de a ridica din magazin comanda la punctele Click&Collect. O zi frumoasă”, au anunțat cei de la Carrefour, pe Facebook.