Prețurile pachetelor de vacanță all-inclusive pentru familii au crescut considerabil în 2025 pentru unele dintre cele mai populare destinații de vară, precum Spania, Cipru, Grecia sau Turcia.
Cipru se află pe locul al doilea în topul celor mai mari scumpiri: o vacanță de șapte nopți în luna august costă, în medie, 1.166 de lire sterline de persoană, față de 950 de lire în aceeași perioadă din 2024 — o creștere de aproximativ 23%, scrie Newsweek, potrivit datelor analizate de TravelSupermarket pentru BBC.
Cea mai mare creștere de preț a fost înregistrată în Emiratele Arabe Unite, unde tarifele au crescut cu 26% față de anul trecut: de la 1.210 la 1.525 de lire sterline. În Turcia, prețurile au urcat cu aproape 15%, iar în Grecia cu peste 10%. Spania a înregistrat o creștere mai moderată, de 8%.
Dintre cele mai căutate zece destinații, doar două țări au înregistrat scăderi de prețuri: Italia, unde tarifele au scăzut cu 11%, și Tunisia, cu o scădere de 4%.
În fața acestor scumpiri, agențiile de turism spun că mulți turiști încearcă să reducă din cheltuieli alegând vacanțe mai scurte sau plecări în zilele lucrătoare, când prețurile sunt mai accesibile.
Cifrele prezentate sunt bazate pe căutările online efectuate pe platforma TravelSupermarket între 18 aprilie și 17 iunie 2025, pentru vacanțe all-inclusive de șapte nopți, programate în luna august.