Jurnalistul Cătălin Tolontan, redactor-şef al uneia dintre publicaţiile Intact, vorbeşte într-o postare pe blogul personal despre motivele pentru care nu se regăseşte în comunicatele trustului fondat de Dan Voiculescu, respectiv în manifestările declanşate la Antena 3 după condamnare.
„Familia Voiculescu nu a încercat să mă alinieze trustului Intact, lucru pe care grupul de presă îl respectă și azi, când nu a inclus Gazeta Sporturilor în mailurile și în comunicatele din ultimele zile. E un comportament corect al lor. De altfel, nu simt că acele comunicate mă reprezintă în vreun fel. Cine vrea să adere o face. Eu unul nu ader”, susţine Cătălin Tolontan.
Jurnalistul GSP critică totodată atacurile lansate de Antena 3 după condamnarea lui Dan Voiculescu la închisoare, explicând că o astfel de „dezlănţuire nihilistă” nu face bine nici măcar postului.
„Ce s-a întâmplat după (n.r. condamnare) a depășit orice așteptări. Antena 3 s-a mobilizat și a călcat în picioare sentinţa, judecătorii, pe procurori și forma în care se face justiţie în România.”, notează ziaristul
„În schimb, aseară Sinteza zilei a ajuns să-l victimizeze pe judecătorul Mustață, magistratul care trafica sentințe pentru o familie care-și pierduse copilul de 15 ani într-un accident de mașină!”, subliniază Tolontan.
Ziaristul lansează apoi o serie de întrebări la care invită instituţiile avizate să ofere răspunsuri, între care ce se va întâmpla dacă nu se va recupera prejudiciul de 60 milioane euro cauzat în dosarul ICA.
„Sunt multe întrebări care rămân nerostite în aceste zile. Pentru că la război nimeni nu vede rostul întrebărilor. Când împuști cu vorbe, ce dileme să mai ai?”, mai scrie Cătălin Tolontan.