Paradox românesc! Oamenii stau înghesuiți în case, deși țara noastră e campioană la numărul de proprietari

Deși România este printre țările din Uniunea Europeană cu cea mai ridicată rate de proprietate a locuințelor din Uniunea Europeană, aproape jumătate dintre români stau în locuințe supraaglomerate.

Câți români trăiesc în locuințe supraaglomerate

România este pe primul loc în Europa când vine vorba de supraaglomerare, cu mult peste media Uniunii Europene, de 16,9%. La noi în țară, 40,7% dintre români locuiesc în gospodării care nu sunt suficient de mari pentru numărul de persoane care trăiesc acolo. În situații similare, dar totuși, mai bine decât noi, se situează Letonia (39,3%), Bulgaria (33,8%), Polonia (33,7%) și Croația (31,7%), potrivit Visual Capitalist.

La polul opus sunt Cipru (2,4%), Malta (4,4%) și Țările de Jos (4,6%), țări în care foarte puțini cetățeni se confruntă cu fenomenul supraaglomerării.

România vs. Germania

România este una dintre țările cu un procent ridicat de proprietari, rezultat al privatizării masive de după 1990. Cu toate astea, fenomenul supraaglomerării este prezent în mare parte a gospodăriilor, deseori ajungând ca mai multe generații din aceeași familie să locuiască sub același acoperiș. Într-adevăr, românii sunt proprietari, dar de locuințe moștenite, ori poate mai vechi, construite după standarde care nu mai corespund cu cele actuale.

Potrivit Eurostat, o locuință suficient de încăpătoare pentru toți oamenii care trăiesc în ea ar trebui să aibă: o cameră pentru gospodărie, una pentru fiecare cuplu, una pentru fiecare adult singur, camere separate pentru adolescenți și pentru copiii sub 12 ani.

La pol opus de noi se află țări precum Germania, unde ponderea celor care stau în chirie este mult mai mare. Însă, avantajul este că  piața imobiliară este relativ stabilă, predictibilă, iar locuințele sunt în așa fel gândite încât toți oamenii să aibă șansa la intimitate.

Date comparative la nivelul UE, care analizează simultan tipul de deținere (proprietate versus chirie), costurile pe metru pătrat și gradul de supraaglomerare, sugerează că problema locuirii nu poate fi redusă la statutul juridic al locuinței. Importante sunt dimensiunea, calitatea, accesibilitatea și politicile publice din spatele acestui sector.