Riscul de cancer de colon ar putea fi redus cu ajutorul tratamentelor moderne utilizate pentru controlul greutății și al diabetului. Sunt concluziile unui studiu prezentat în cadrul unui congres oncologic din SUA.
Rezultatele cercetării au fost comunicate în cadrul Simpozionului dedicat tumorilor gastrointestinale, organizat de American Society of Clinical Oncology la San Francisco. Studiul concluzionează că tratamentele moderne utilizate pentru combaterea diabetului și a obezității pot avea și alte beneficii. Potrivit autorilor, acestea pot reduce riscul de cancer la colon.
Efectele sunt mai clare decât în cazurile în care s-a administrat aspirină, folosită de zeci de ani în scop preventiv. Aspirina a fost considerată o măsură posibilă de protecție împotriva cancerului de colon. Totuși, beneficiile observate au fost modeste. Totodată, ghidurile medicale internaționale avertizează împotriva riscurilor legate de sângerări digestive și ulcerații. Drept urmare s-a recomandat limitarea utilizării.
Cancerul colorectal este una dintre cele mai frecvente forme ale bolii care apare, în special, în țările dezvoltate. Boala a fost depistată la pacienți cu vârste din ce în ce mai mici.
În acest context, un rol tot mai important îl joacă prevenția bolii. Astfel că membrii comunității științifice explorează tot felul de opțiuni mai eficiente și mai sigure pentru prevenire, scrie publicația La Stampa.
Autorii studiului susțin că din cercetările lor rezultă o reducere cu aproximativ 36% a cazurilor de cancer de colon în rândul persoanelor tratate cu medicamente din clasa agoniștilor GLP-1. Comparația s-a făcut cu situația pacienților care au utilizat aspirina în scop preventiv.
Agoniștii GLP-1 sunt recunoscuți pentru rolul lor în controlul diabetului de tip 2 și al obezității. La persoanele cu risc crescut, din cauze genetice sau medicale, administrarea acestor substanțe ar putea reduce riscul de cancer colorectal cu până la 42%. Efectul pozitiv s-a observat și la pacienți mai tineri, sub 45 de ani – o categorie tot mai afectată de boală.
Comparativ cu aspirina, tratamentele bazate pe GLP-1 au fost asociate cu o incidență mai scăzută a reacțiilor severe. Cazurile de sângerări gastrointestinale sau afectarea renală acută au fost mult mai puține. În schimb, efectele secundare mai frecvente sunt de natură digestivă. Printre acestea se numără greața, diareea sau durerile abdominale. Ele sunt reacții ușoare, considerate acceptabile în cazul tratamentelor de durată.
Studiul a inclus peste 280.000 de persoane, monitorizate pe o perioadă de peste cinci ani. Autorii au folosit informații din practica medicală curentă referitoare la riscul de cancer de colon. Autorii au tras concluziile pe baza observațiilor și au subliniat că doar studiile clinice controlate pot confirma o legătură cauzală certă și pot susține recomandări oficiale.
La nivel individual, avantajul este relativ mic. Ar fi nevoie ca aproximativ 2.000 de persoane să urmeze tratamentul pentru a preveni un singur caz. Pe scară largă, impactul poate fi semnificativ. Milioane de oameni utilizează deja aceste medicamente pentru diabet sau controlul greutății: Iar acest lucru ar putea contribui, indirect, la reducerea riscului de cancer colorectal.
Medicamentele destinate controlului greutății ar putea deveni și o componentă importantă a strategiei de prevenție oncologică. Specialiștii spun că sunt necesare studii clinice suplimentare, dar direcția cercetării pare una cu potențial de a influența semnificativ politicile de sănătate publică.