Candida auris este o ciupercă emergentă, descoperită în 2009, care a devenit rapid un motiv de îngrijorare pentru autoritățile sanitare internaționale.
Spre deosebire de alte infecții fungice, aceasta se transmite cu ușurință în spitale și poate provoca îmbolnăviri grave, mai ales la pacienții cu imunitatea scăzută.
Infecția se poate manifesta în sânge, răni, urechi sau alte zone ale corpului, iar simptomele sunt, de multe ori, greu de diferențiat de cele ale altor boli. Febra persistentă, frisoanele și starea generală de slăbiciune sunt printre semnele cele mai frecvente, însă acestea nu sunt suficiente pentru a identifica exact agentul patogen. Tocmai din acest motiv, diagnosticul necesită teste de laborator specializate.
Potrivit Centers for Disease Control and Prevention (CDC), Candida auris prezintă un grad ridicat de rezistență la antifungicele uzuale, ceea ce limitează opțiunile de tratament. În plus, ciuperca poate supraviețui săptămâni sau chiar luni pe suprafețe din spitale, crescând riscul de răspândire.
Cazurile grave, în care infecția ajunge în sânge sau în organele interne, pot fi fatale. CDC estimează că rata mortalității pentru infecțiile invazive variază între 30% și 60%, în funcție de starea generală a pacientului și de comorbiditățile existente. Tocmai din această cauză, C. auris este considerată o amenințare urgentă pentru sănătatea publică.
În prezent, medicii tratează Candida auris folosind un tip special de medicamente antifungice, numite echinocandine, administrate direct în venă. Acestea sunt, de obicei, prima opțiune pentru pacienții adulți.
În cazul bebelușilor foarte mici, mai ales al celor sub două luni, se folosește un alt antifungic puternic, Amfotericina B, care poate fi administrat în mai multe forme, în funcție de cât de bine răspunde organismul la tratament.
Dacă infecția este cauzată de o tulpină rezistentă la aceste medicamente, medicii fac teste de laborator pentru a vedea ce alte antifungice ar putea funcționa. În astfel de cazuri, tratamentul este mai complicat și necesită supraveghere atentă în spital.
Pe lângă medicamente, sunt esențiale măsurile stricte de igienă din spitale: izolarea pacienților infectați și dezinfectarea frecventă a suprafețelor pentru a opri răspândirea ciupercii.