Ce spun cei care au realizat lărgirea plajelor din Mamaia, pe fondul valului de critici: „Plaja se va reduce singură, prin procese naturale. Va deveni fină”

Ce spun cei care au realizat lărgirea plajelor din Mamaia, pe fondul valului de critici: „Plaja se va reduce singură, prin procese naturale. Va deveni fină”
Plajă lărgită din Mamaia 2021 / Foto: Facebook

Plaja din zona de nord a stațiunii Mamaia s-a mărit cu 53 de hectare într-un proiect demarat cu bani europeni, care a costat 63 de milioane de euro, însă mulți oameni critică inițiativa, reclamând după caz că plajele sunt prea mari sau chiar calitatea nisipului. Pe de altă parte, autoritățile spun că, fără aceste lucrări, litoralul ar fi rămas fără plaje în cel mult 10 ani.

Ce spun cei care au realizat lărgirea plajelor din Mamaia, pe fondul valului de critici

Cătălin Crețu, reprezentant al antreprenorului care a executat lucrările, a răspuns criticilor și a explicat pentru Digi 24 de ce au fost necesare lucrările.

„Noi considerăm că am adus un material pe plajă, un nisip, care se potrivește pentru acest scop. Nisipul, cu cât are o granulometrie mai mare, cu atât el se potrivește mai mult scopului de a proteja și de a menține plaja pe poziție, e simplu, cred că sunt lecții pe care le învățăm la fizică în primii ani de școală, iar plaja aceasta avem certitudinea că și peste 50 de ani va fi tot aici. Nu în același format. Plaja a fost gândită pentru a avea o lățime medie de 100 de m incluzând un buffer, un tampon de eroziune, pentru următorii 50 de ani. Plaja se va eroda în continuare și se va reduce singură, prin procese naturale, la o plajă mai mică, dar existentă”, a declarat Cătălin Crețu.

El spune că, în cele din urmă, „plaja va deveni fină”.

„Mulți au comentat despre nisipul din Maldive. Nisipul din Maldive este alb pentru că provine din corali. Scoica sau orice altă vietate care există în Marea Neagră, ulterior, datorită proceselor mecanice, se transformă în nisip. Ea se va măcina, astfel încât plaja va deveni fină. Sigur că asta este dificil pentru unii să înțeleagă, timpul în care se face, dar clientul, Apele Române, face în fiecare an lucrări de mentenanță și prin aceste lucrări, nisipul va ajunge la dorința turiștilor de a călca în nisip foarte fin”, a adăugat Cătălin Crețu.

Lucrările au fost executate de un antreprenor olandez, care a avut proiecte similare în alte zone din Europa, dar și în Asia, America de Nord, Africa și Oceania.