Ce veți putea admira la parada de 1 Decembrie. Aliații din NATO vor defila cu tehnica modernă de luptă

Ce veți putea admira la parada de 1 Decembrie. Aliații din NATO vor defila cu tehnica modernă de luptă
foto:MAPN

Un număr mare de militari, inclusiv din NATO alături de cei de peste Prut, vor bate pas de defilare de Ziua Națională; aceștia vor trece cu tehnica de luptă pe sub Arcul de Triumf.

Astfel, peste 1.500 soldați români și peste 150 din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Pe lângă miilitarii din Ministerul Apărării Naţionale, vor defila și cei din Ministerul Afacerilor Interne, SRI, Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Administrația Națională a Penitenciarelor.

Militarii noștri vor defila la paradă cu aproximativ 120 de mijloace tehnice, din care 40 de aeronave.

Ceremonia începe cu evoluția aviației militare

Participanții vor avea ocazia să admire forța unei formații de aeronave C-27J Spartan din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, un avion C-130 Hercules care va zbura însoțit de aparate IAR-99 Standard, o celulă de aeronave IAR-99 Șoim.

Nu vor lipsi desigur, aeronavele de luptă F-16 Fighting Falcon, din înzestrarea Bazei 86 Aeriene.

Piloții NATO din România vor tăia răsuflarea publicului cu evoluția unor formații de aeronave precum F-18 Hornet din Spania, CF-188 Hornet din Canada sai Eurofighter Typhoon din dotarea Forțelor Aeriene Italiene.

Forțele speciale, într-un moment special

Printre primii participanți la parada terestră comandată de generalul Corneliu Postu se vor afla luptătorii de elită din Divizia 2 Infanterie Getica și cei din detaşamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale.

Forţele Speciale se remarcă printr-o uniformă de luptă multiprotectoare, unicat în Armata României, rezistentă la inclusiv la foc.

Ulterior, în Piața Arcului de Triumf va intra detaşamentul Brigăzii de Informații Militare, constituit în anul 2010, care are în compunere structuri din domeniile HUMINT, IMINT şi război electronic.

Militarii din țările aliate vor defila de Ziua Națională împreună cu tricolorii din R. Moldova

La Parada militară vor defila și aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos, militari reprezentând țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României și aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania și Statele Unite ale Americii.

Parada va continuă cu defilarea detaşamentului Brigăzii Multinaționale de Sud-Est, în componența căruia se află reprezentanții contingentelor militare poloneze, portugheze și din Republica Macedonia de Nord, dislocate în România.

Va intra apoi detașamentul Grupului de Luptă NATO din România, cu baza la Cincu format din militari francezi, belgieni și olandezi, urmați și de o formație de militari tricolori ai Republicii Moldova.

„Screaming Eagles”, în cadență cu marinarii români

Defilarea militarilor faimoasei Divizii 101 Aeropurtate a SUA, care luptă sub denumirea de „Screaming Eagles” va fi urmată de detașamentul Forțelor Terestre Române, constituit din militari ai Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, formațiunea Forțelor Aeriene Române și cei 60 de marinari de la Forțelor Navale dar și de formațiuni ale Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Jandarmerie și Pompieri), SRI, STS sau Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Elicoptere, HUMVEE-uri, drone sau blindate vor captiva mai ales micuții spectatori

Formații de elicoptere IAR-330 Puma ale MApN, Chinook și AH-64 Apache ale US Army, SA 365N Dauphin ale SRI și EC-135 ale MAI vor încânta privitorii.

Dar asta nu e tot: cei prezenți vor putea admira frumoasele HUMVEE-uri – model M 1165 cu turelă – și vehiculele de luptă Toyota special modificate ale Forțelor Speciale, dronele Scan Eagle din dotarea Batalionului IMINT, vehiculele blindate URO VAMTAC, blindatele PIRANHA V, sistemele de rachete HIMARS ajunse celebre în Ucraina, blindate MLI-84M Jderul, tancuri TR-85 M1 Bizonul și lansatoare de rachete LAROM.

Defilarea de tehnică a detașamentelor străine va începe cu blindatele franceze ale Regimentului 152 Infanterie „Diavolii Roșii”. Va continua cu blindatele ROSOMAK din Polonia, vehiculele de luptă PANDUR din Portugalia, blindatele și obuzierele Diviziei 101 Aeropurtate a SUA.

Nu vor lipsi nici Sistemele de Rachete Sol-Aer cu bătaie mare Patriot, rachetele HAWK sau sistemele de transmisiuni sau autospeciale ale MAI, SRI și STS.

Restricții de circulație

În ziua de 1 Decembrie, în intervalul orar 4.00-18.00, Poliția Rutieră va impune unele restricții de trafic.

Se va dispune blocarea circulației pe Șos. Kiseleff și a străzilor adiacente, între Piața Victoriei, Piața Arcul de Triumf și Piața Presei Libere, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, între Piața Charles de Gaulle și Piața Arcul de Triumf, pe Bd. Mareșal Alexandru Averescu, între Bd. Mărăști și Piața Arcul de Triumf, precum și pe străzile adiacente, dar și a traficului pe străzile Arh. Ion Mincu, Barbu Delavrancea, Nicolae Ionescu, Ady Endre, Sg. Vasile Dorobanțu, Docenților, Mahatma Gandhi și Petofi Sandor. Poliția Rutideră propune și rute ocolitoare cum ar fi Șos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – str. Turda – Bd. I Mihalache – Piața Victoriei sau Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Șos. Bucureşti-Ploieşti.

Urmăriți B1TV.ro și pe