Cel mai modern port turistic de la malul mării a fost inaugurat oficial la Mangalia. Investiţia a costat peste 5 milioane de euro şi se întinde pe 40.000 de metri pătraţi. Elena Udrea şi primarul oraşului Mangalia au fost prezenţi la ceremonie.
Veliere luxoase ancorate la pontonul modern dau acum un aer occidental portulului turistic Mangalia. Sute de oameni au venit la inaugurare şi au plecat încântaţi de priveliştea ruptă parcă de pe Coasta de Azur.
70% dintre ambarcaţiunile din România ancorează în portul Mangalia datorită condiţiilor bune de navigat. Elena Udrea a participat la deschidere, mai ales că 90% din cei peste 5 milioane de euro au fost alocaţi de ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale.
„Lipsa alternativelor de agrement pentru turişti face ca aceştia să nu vină pe litoral decât dacă este soare. Sperăm ca pe viitor, cu astfel de investiţii cum este aceasta pe care o inaugurăm astăzi să atragem turişti pe litoralul românesc”, a declarat Udrea.